lozincile „piețarilor”

Începând din ziua a doua de mișcări stradale până într-a patra, care tocmai s-a încheiat, protestatarii și-au strigăt păsurile cum le-a venit la gură.

Unii au vocalizat nemulțumiri de nișă, precum taxa auto sau proiectul Roșia Montană. Pensionarii și-au plâns pensiile mizere. Șomerii – viața fără căpătâi. Alții au cerut depolitizarea TVR. Cei mai mulți – alegeri anticipate. Și mai mulți au arătat cu degetul spre hoții care ne-au adus la sapă de lemn. Unii au reciclat scandări vechi, post-decembriste, care invocă „libertatea noastră” (pierdută sau niciodată câștigată cu adevărat). Alții au întocmit liste ale rușinii. Iar alții au inventat cimilituri (semi-injurioase, semi-deocheate) cu adresă directă: Curva și cu chiorul au distrus poporul. Sau Bălaia de Pleșcoi este Ceaușeasca II.

Cineva comenta ieri că ar mai lipsi să ceară niscai butelii – îți mai amintești de isteria buteliilor de pe vremuri? – sau să amenințe că-și dau foc. Sau să pretindă tigăi la promoție. „Circul” ar fi desăvârșit.

Comentarii nepăsătoare, arogante, superficiale. Lipsa „coeziunii” în strigături te duce cu gândul, cel mult, la lipsa unei organizări de la „centru” – fapt care contrazice, de altfel, teoria conspirativă a unei orchestrări oculte… Pusă la cale de opoziție. Cam cu aceeași atitudine superioară erau dezavuați și piețarii anilor 90, niște „derbedei” idealiști, deturnători ai loviluției, junghiuri în coasta președintelui fesenist.

Indiferent de stilistica scandărilor care exprimă ingerințe acute sau exasperări cronicizate – de la cele la prima mână, la cele întoarse din condei a la Săpânța, până la elaborări intelectuale (Opriți istoria, cobor la prima!) -, mesajul este unul singur.

Același, sub nenumăratele lui forme de expresie. Limpede și clar pentru toți cei care vor să vadă și să audă. Jos Băsescu.

Pentru că noii piețari – așa bolovănoși, confuzi și bâlbâitori cum or fi – îl consideră păpușarul suprem.

sursa foto

Comments

comments

Powered by Facebook Comments

This entry was posted in blitz, opinii and tagged , . Bookmark the permalink.

9 Responses to lozincile „piețarilor”

  1. silavaracald says:

    Da, utimul lucru care se poate spune despre demonstrațiile acestea este că sunt orchestrate din umbră de cine știe cine. Sunt atât de veridice revendicările lor, atât de brute, încât doar cine nu vrea să vadă adevărul se gândește la scenarii.

  2. Pingback: Semne « Ioan Usca

  3. ok! sunt de acord cu argumentatia ta! violentele insa simultane initiale mi se par insa ca sustin “scenarita” mea. Chiar zilele trecute erau prin presa niste transcrieri ale unor inregistrari telefonice cu unii care erau gata sa aduca nu stiu citi oameni la demonstratie. Pe linga asta, cum am spus, au mai fost frate mitinguri cu mult mai multi oameni si nimeni n-a dat in cap nimanui! Asa, deodata, au aparut … ultrasii …

    • dana says:

      @Cool
      Pai tocmai, ultrasii au fost adusi ca sa discrediteze, ca sa inghita gura poporanilor nesiguri din piata… Repet, se sustine ideea (n-am nicio confirmare) ca membrii “galeriei” Dinamo sunt UNPR-isti

  4. Pingback: Demisia!!! « Supravietuitor's Blog

  5. Gabi says:

    Ii felicit pe protestatari si suntem alaturi de ei!
    Asa simtim si gandim majoritatea romanilor, doar cei care ne conduc nu vad, nu inteleg.

  6. Pingback: praf în ochii protestatarilor | DAP

  7. Pingback: cine sunt ultrașii? | DAP

  8. Pingback: cronica unei demisii anunțate. sau sacrificarea pionului. | DAP

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>